luni, 15 august 2011

Cărţi #2

Am revenit cu o nouă carte, chiar şi pentru mine o nouă descoperire. Am terminat de curând o nouă carte care mi s-a părut frumoasă şi perfectă pentru a fi citită în anii adolescenţei, poate chiar şi mai târziu, deşi nu ştiu cât de potrivită ar fi pentru un copil. Este o carte ce îmbină dragostea cu suferinţa şi orgoliul omenesc care, uneori, este de nemăsurat. Cartea este diferită de ceea ce se găseşte acum pe piaţă.



Invitaţie la vals
de Mihail Drumeş

„Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid.” – Cu aceste cuvinte începe romanul al cărui nume este inspirat de piesa lui Weber, „L'invitation à la valse”.

Invitaţie la vals este o carte ce prezintă povestea a doi tineri, Tudor şi Micaela, ce se avântă într-un joc necunoscut lor care sfârşeşte prin ai distruge pe amândoi, în ce fel, rămâne să citiţi cartea. Las în continuare un citat din carte, chiar începutul care spune mai mutle despre personaj decât ne putem da seama la prima citire.

"Citeşte... istoria acestei iubiri şi după aceea îţi vei da seama de tot ce s-a întâmplat şi dacă cineva, în locul meu, ar fi procedat altfel... Voi povesti faptele cu o sinceritate nudă, dezolantă, exact cum s-au petrecut în realitate... Nu mă preocupă emoţia estetică, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatură, ci aştern în aceste file o mare pasiune care, altfel, ar fi rămas necunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină - lumina le omoară.

Prin clasa a VII-a, mă încurcasem cu o văduvioară de 35 de ani... Se prăpădea după mine, mai precis după tinereţea mea. Nu cred că o iubeam... dar ea întruchipa în ochii mei femeia. ...Şi după orgii prelungite până-n zori sau după nopţi istovitoare de dragoste, a doua zi de dimineaţa, luam frumuşel ghiozdanul din cui şi plecam la şcoală, ca să mă aşez cuminte în bancă, lângă colegii mei candizi...

Ameţeam iubitele cu jurăminte, le copleşeam cu atenţii şi măguliri şi, după ce-mi cedau, le părăseam brutal... De ce? ... Ei bine, voiam să simt beţia rară a vanităţii măgulite, când ele, prinse, se agăţau de gâtul meu, implorându-mă, tânguindu-se să nu le părăsesc. Atunci se declanşa urgia: le umileam, călcându-le orice mândrie în picioare, şi decretam că hotărârea mea e nestrămutată. Plecau rănite, mutilate şi nu ştiu cum se făcea, dar mă iubeau parcă mai mult după aceea."

1 comentarii:

Geo. spunea...

Am citit si eu anul asta "Invitatie la vals" si mi-a placut.
Drumes scrie foarte frumos, intr-adevar. Are un stil simplu, care te cucereste de la prima citire.

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes