miercuri, 10 august 2011

Patimi autumnale

Spuneam ieri că atunci când cunoşti semnificaţia unei culori poţi face lucruri frumoase, nu ştiu cât de frumoasă este proza pe care am scris-o bazându-mă pe o anumită culoare şi semnificaţia ei, dar mie îmi place cum a ieşit.

Patimi autumnale

Soarele se scălda în propria-i lumină, în timp ce aluneca de pe cortina cenuşie. Se simţea răcoarea vântului, măturând urmele de suflete ce împânzeau altă dată străzile. Parcă pierise energia, erau toţi într-o stare de moleşeală. Un şuierat ascuţit se plimba printre potecile pavate.
Nişte tocuri loveau cu putere pământul, iar zgomotul se propaga în tăcerea locului. Mirosul de liliac se împrăştia în jurul ei cu fiecare pas pe care-l făcea. Ochii îi zburau spre străduţele pustii şi lipsite de vlagă. Frica îi îngheţă în vene şi-i făcu trupul firav să tremure. Îşi strânse paltonul lung, purpuriu, în jurul corpului, trăgând de el pentru ai acoperi şi ultima parte rămasă dezvelită la lumina slabă a lunii pierdută printre nouri grei de plumb. Îi lipsea eşarfa pe care o purtase în acea dimineaţă. Crezând că nu va mai avea nevoie de ea, o lăsă atârnată de cuierul din cameră.
Îşi zări casa la câţiva metrii depărtare, abţinându-se cu greu să nu o ia la fugă. Ştia prea bine riscul la care s-ar fi expus, dacă ar fi alergat. Dorea să ajungă întreagă.
Un curent îi lovea părul. Nu se mai simţea atât de în siguranţă în satul micuţ. Venise pentru a căpăta puţină linişte, dar nu îşi alesese momentul potrivit.
Chipul de porţelan i se încadra perfect printre pletele-i castanii. Ochii verzi făceau contrastrul dintre lumea exterioară şi firea ei plină de viaţă. Încerca să-şi menţină postura dreaptă, deşi condiţiile vremii nu-i facilitau deloc ţinuta. Gâtul lung i se scălda în razele firave ale lunii, în timp ce aerul rece o făcea să îşi poată lipi paltonul mai tare de ea.
Ajunsă în faţa uşii propriei case, tremură uşor, îndreptându-şi spatele şi păşi în siguranţa ei. Mirosul puternic de liliac îi inundă nările, făcând-o să se relaxeze. Deşi trecuse aproape o lună de la echinocţiul de toamnă ea, încă mai păstra flori proaspete, liliac în mod special, în sera din spatele casei. Iubea mirosul lor şi o făcea să se simtă vie, deşi culoarea lor purpurie îi trasmitea puţină melancolie, dar o ignora adesea.
Urcând în camera ei, ceva o făcu să încetinească pasul grăbit, ce şi-l stabilise la început. Precaută, a deschis uşa dormitorului şi primul lucru pe care-l zări a fost eşarfa violet ce se mişca în bătaia vântului pe una din crengile goale ale nucului de lângă fereastră. Se grăbi să o prindă, dar curentul îi trânti uşa, făcând-o să tresară. Observă că doar una, din cele trei lumânări mov, pe care le aprinsese înainte să iasă, mai era aprinsă. „Vântul.” îşi zise ea, inima bubuindu-i încă cu putere, ameninţând să-i sară din piept.
Îşi orientă paşii spre geam, recuperându-şi eşarfa. Cu mişcări lente l-a închis, aplecându-se apoi să aprindă lumânările, dar ele refuzau să mai răspândească lumină. Se simţea privită dn toate unghiurile, dar îşi închipui că mintea îi joacă feste. După tremurul provocat de singurătatea de afară la ce să se aştepte?
Dorind să coboare înapoi, îşi legă mătasea purpurie de cuier cu o mică fundă. Deschise uşa şi atunci auzi geamul trântindu-se de perete şi spărgându-se în mii de cioburi. A perceput din nou acel cântec ascuţit al vântului şi şi-a dus mâna în dreptul inimii, dorind să o ţină în loc. Pieptul îi era apăsat de o durere sfâşietoare, iar aerul nu-i mai intra în plămâni. Un soare apunea şi acolo.

Între crengile de nuc se vedea un material violet ce fâlfâia în adierea rece de toamnă.

2 comentarii:

Sirbu Alex spunea...

Interesant...Imi place! :D M-a impresionat modul in care descrii fiecare gest al personajului cheie. De asemenea imi place si suspansul pe care l-ai creat. Insa imi pare neterminat. Nu am aflat nimic concret despre aceasta fata. Doar cateva emotii vagi si faptul ca ii place mult culoarea mov...sau aceasta culoare are o semnificatie importanta pentru ea. As vrea sa aflu mai multe! Oricum, textul este impresionant :-?

Ştefana Alexandra spunea...

Nu e chiar neterminat, depinde de ce anume îşi imaginează fiecare. Cheia textului e să înţelegi ce naume semnifică violetul, adică terminarea unui ciclu de viaţă, un final. :D Nu m-am gândit niciodată să fac ceva mai lar bazat pe proză, dar o să mă mai gândesc la asta.

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes