joi, 13 octombrie 2011

Seriale: The Vampire Diaries (Jurnalele Vampirilor)

The Vampire Diaries (Jurnalele Vampirilor)

Elena, una dintre cele mai populare eleve din liceu a avut parte în urmă cu 4 luni de o mare tragedie : părinţii ei au murit într-un accident de maşină. Astfel aceasta, împreuna cu fratele ei, trebuie să facă faţă durerii. Anul şcolar tocmai a început. Elena împreuna cu prietenele sale sunt fascinate de prezenta unui nou stundent, tânăr misterios şi carismatic pe nume Stefan. Cei doi tineri au început să vorbească, pe scurt făcându-şi ochi dulci. Ceea ce nu ştie Elena este că Stefan este de fapt un vampir în vârstă de 163 de ani. Chiar dacă este un vampir Stefan încearcă să-şi ascundă aceste instincte. Stefan are un frate, pe nume Damon care, faţă de Stefan tot ceea ce face este să-şi facă treaba de vampir, să facă rău oamenilor, încercând chiar să o omoare pe Elena, astfel s-a declansat o adevărată rivalitate între cei doi fraţi. Damon începe să se îndrăgostească de Elena, după o perioadă. Serialul The Vampire Diaries este o adaptare a unei serii de cărţi publicate în 1991.

Chiar dacă este o adaptare după o carte, cele două sunt foarte diferite, după mine serialul e ceva mai drăguţel, deşi conţine câteva dulcegării cam greu de digeret. Sfatul meu e să treceţi repede prin primul sezon care e foate slab şi să vă axaţi mai mult pe al doilea sezon, deşi cel mai bun e al treilea, da aveţi nevoie de o legătură bună ca să înţelegeţi acţiunea.
Mie a început să-mi placă serialul după ce s-a trecut la sezonul trei în mod special. Ah şi eu spre deosebire de majoritatea care ţin cu Stefan, sunt de partea lui Damon... 
Serialul poate fi urmărit atât în engleză, cât şi cu subtitrare în română.

2 comentarii:

cami. spunea...

observ ca ne uitam cam la aceleasi seriale:))
si eu tot cu damon tin:>

Ştefana Alexandra spunea...

Toată lumea îl iubeşte pe Damon:X

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes