luni, 28 noiembrie 2011

Modă: Bulinele mereu cool

Credeam că bulinele nu mai sunt la modă acest sezon, dar se pare că m-am înşelat. De câţiva ani bulinele sunt mereu prezente pe podiumurile de modă şi în garderoba oricărei femei. Nu pot să spun că am foarte multe obiecte vestimentare cu buline. În general eu am o înclinaţie spre accsesorii cu buline, orice fundiţă cu buline poate fi pusă alături de orice obiect vestimentar, fie el elegant sau nu. Dacă stăm şi ne gândim bulinele nu sunt doar elegante, pot fi şi sport, ştiu că am avut un hanorac cu buline.
Bulinele îţi oferă un aer relaxat, fresh. Fustele îţi scad puţin din talie şi în mod special din şoldurri, ceea ce pe mine mă doboară pentru că şoldurile mele sunt destul de mari din cauza oaselor. Pantalonii cu buline te fac să fii mai feminină şi eşti mai elegantă, ei merg purtaţi cu o cămaşă la şcoală. Dacă credeaţi că bulinele sunt doar pentr zi, ei bine am descoperit că s-au creat rochii cu buline pentru seară. Ar fi interesant să port o astfel de rochie seara, mereu am avut în minte hainele cu buline ca fiind pentru zi.
Sfatul meu? Purtaţi buline ori de câte ori aveţi ocazia, dar doar un singur obiect vestimentar ca să nu păreţi încărcate şi de prost gust.

marți, 22 noiembrie 2011

Cărţi #5: La răscruce de vânturi

După cum am promis, revin după mai bine de jumătate de lună cu o nouă sugestie ce poate fi adăugată pe lista voastră de lectură. Am auzit de această carte prin intermediul alteia, dar m-a fascinat cu adevărat. este ultima carte care aparţine clasicilor pe care o prezint anul acesta, pentru că în decembrie vreau să vin cu ceva mai recent.

La răscruce de vânturi
Emily Jane Brontë

Domnul Earnshaw, tatăl lui Catherine era un domn bogat și bun, care stăpânea casa "Wuthering Heights" (la răscruce de vânturi). Catherine avea un frate pe nume Hindley. Domnul Earnshaw aduce un copil murdar acasă, pe nume Heathcliff, cu care Catherine se înțelege bine din primele clipe.
Heathcliff devine cu timpul un bărbat aspru, dur şi lipsit de scrupule. Catherine era o copilă râzgâiată ce nu ştia să respecte pe nimeni şi nimic. Ea distruge tot ce era bun în acel băiat murdar.
Cartea aceasta, spre deosebire de altele, aduce ceva nou, o iubire ce rezistă după moarte, o pasiune care distruge cam tot ce prinde şi care nu te lasă să scapi. Emily Bronte a fost cu adevărat o autoare genială care a reuşit să redea un element important al iubirii.
Şi pentru a spori curiozitate, un citat ce spune totul:
"Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi nu ar rămâne decât el, tot aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa."

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Modă: Haine cu talie înaltă

Ştiu că multe fete sunt contra obiectelor vestimentare cu talie înaltă, dar ele nu ştiu ce pierd!
Atunci când porţi haine cu talie înaltă, desigur dacă ştii cum să le porţi, îţi oferă un plus de feminitale şi eşti mai elegantă. Spre exemplu fustele drepte cu talie înaltă, puse în combinaţie cu o cămăşuţă albă sau o pereche de pantaloni cu talie înaltă şi puţin evazaţi jos sau drepţi cu o bluză elegantă sau un tricou inspirat(nu mă refer la tricourile acelea largi cu multe imprimeuri, clar nu se potrivesc), se potrivesc de minune la şcoală, la facultate sau doar dacă vrei să te simţi mai feminină. Dacă ai ceva kg în plus hainele cu talie înalte sunt perfecte pentru că pot masca uşor colăceii.
Eu dacă aş avea numai haine din acestea în garderopă aş fi foarte fericită, îmi place să mă simt elegantă, dar din nefericire am avut o perioadă în viaţă când mi-au plăcut mult hainele sport şiii acum am foarte multe haine sport, dar cu prima ocazie îmi achiziţionez mai multe obiecte vestimentare care să mă facă să mă simt elegantă.
P.S. Pun pariu că fusta voastră de la uniformă sau pantalonii au talie înaltă(fusta mea are...). Şcoala e un loc numai bun ca să arăţi cât de elegantă poţi fi, profesorii chiar apreciază asta.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Melodia lunii #5: Where The Wild Roses Grow

Nu ştiu câţi dintre voi îi simpatizează pe Kylie Minogue şi Nick Cave & The Bad Seeds, dar melodia "Where The Wild Roses Grow" e superbă!
Nicholas Edward Cave s-a născut la date de 22 Septembrie 1957 şi este un muzicien, textier, scriitor, scenarist şi actor de film de origine australiană. Este un cunoscut lider al aprediatei formaţii rock, Nick and the Bad Seeds, fomată în anul 1984.
Kylie Ann Minogue, născută la 28 Mai 1968 Melbourne, Australia, este o cântăreață câștigătoare a unui premiu Grammy, compozitoare și actriță australiană, decorată cu Ordinul Imperiului Britanic. Minogue a devenit cunoscută la sfârșitul anilor 1980 prin rolul jucat în serialul australian Neighbours (Vecini), înainte de a deveni artistă pop în anul 1987.
Şi aceasta este melodia lor, care va sta timp de o lună pe blog:

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Concurs: A very late contest

Emily organizează un nou concurs pe blogul ei, sposorizat de Librăria online Libris. De data aceasta înscrieriile durează ceva mai mult, dar nu vă culcaţi pe o ureche, căci  s-ar putea să le rataţi! Baftă celor care aleg să participe! Pentru detalii şi înscrieri intraţi aici.

Premiera Zori de zi Partea 1

Clar nu mă număr printre sutele de fane înfocate Twilight care nu fac decât să numere secundele până la premierea de vinerea viitoare(18.11.2011). Acum se simte deja în aer mirosul dinainte de premieră. Peste tot vezi: Twilight! Premieră zori de zi!. Ok, m-am prins, vă plac filmele extrem de nereuşite din seria Amurg. Îmi plac trailerele filmelor, sunt foarte reuşite şi chiar te fac curios, dar când vezi filmul îţi pică faţa de dezamăgire. Nu cred că filmul al patrulea va fi diferit de celelalte, deşi probabil o să mă uit la el să văd câte mii de detalii au scos şi cât de jos au ajung. Şi probabil va avea mii de încasări, dar chair nu mă mai interesează. Ah. Şi ceva legat de machiajul personajelor: Sunt singura care a observat că l-au dat pe Robert cu o grămadă de fond de ten şi că l-au făcut practic o fantomă şi nu un vampir?
Vă las în compania trailerului.

joi, 10 noiembrie 2011

Şcoală: Teze

Oficial a început sezonul tezelor aşa că vă urez tuturor baftă! De acum timpul liber se reduce la zero...
Posturile mele pe blog nu vor mai fi foarte dese, deşi sper să ajung în weekend să mai scriu ceva. 
După sezonul tezelor sper să ajung şi cu ceva nou pe blog. 
Ne auzim mai des după teze!

duminică, 6 noiembrie 2011

Seriale: Supernatural

"Supernatural" este povestea lui Sam şi a lui Dean Winchester, doi fraţi uniţi de acelaşi destin: ei călătoresc prin ţară cu misiunea de a găsi şi a ucide cele mai înfricoşătoare creaturi ale întunericului, de care oamenii au auzit doar din legende şi din superstiţii. În timpul acestei lupte cu răul, Sam descoperă multe lucruri despre sine. Încurajaţi de tatăl lor să se avânte în această aventură pesntru a găsi creatura care le-a ucis mama cu mulţi ani în urmă.
Eu nu ştiu foarte multe despre ce se întâmplă în serial. De ce? Pentru că am ajuns abia la episodul al zecelea. Sincer mi se pare un serial foarte reuşit. De mult timp nu s-a mai creat ceva original şi e chiar aventură pură, nu tu iubire sau alte lucruri siropoase. Şii trebuie să recunosc că actorul care-l joacă pe Dean, Jensen Ackles, e foarte, foarte atrăgător. Mă rog, nu de asta mă uit eu la serial.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Şcoală: Uniformele


În ultima vreme se tot discută despre faptul că uniformele ar trebui să devină obligatorii în şcoli. Voi sunteţi pro sau contra acestui lucru? 
Eu încă nu m-am decis în totalitate, deşi balanţa mea e înclinată foarte mult spre pro. De ce tocmai pro şi nu contra? Simplu. uniformele nu numai că dau culoare unei şcoli şi o fac să pară una serioasă, o instituţie care se respectă, ci le iau elevilor şansa elevilor de a veni cum vor ei îmbrăcaţi. Mi se pare o lipsă de respect, ceva de prost gust să vii la şcoală îmbrăcat ca şi cum ai merge în club. Şcoala e şcoală şi distracţia e distracţie. Ştiu că sună ca ceva spus de părinţii noştrii, dar acesta e adevărul. Când văd cum fetele vin îmbrăcate cu fuste minuscule şi băieţii au blugi extrem de ciopărţiţi mi se întoarce. Şi mulţi vor spune că uniforma îţi limitează stilul propriu. Nu e aşa chiar deloc! La uniformă poţi să adaugi accesorii, poţi să o faci să fie parte din tine, să-ţi poarte amprenta.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Noiembrie


Noiembrie este luna în care elevii îşi numără tezele...
Cred că  toţi dăm teze în perioada aceasta, şi ce e mai rău? Am trecut de la trei teze la cinci, minunat!
afară e din ce în ce mai frig şi nu mai avem cum să mai purtăm hăinuţele de toamnă, aşa că trecem direct la cele de iarnă. Urăsc luna aceasta! Nu-i nimic frumos la ea!

marți, 1 noiembrie 2011

Cărţi #4: Pe aripile vântului

Pentru că luna trecută am fost puţin cam leneşă, în această lună mă voi revanşa şi voi vorbi despre două cărţi. Am ales pentru a începe luna, o carte superbă.

Pe aripile vântului
de Margaret Mitchell

Pe aripile vântului este un roman ce combină dragostea şi povestea unui oraş ce s-a ridicat după război din propria-i cenuşă. Personajul principal, Scarlett O'Hara, este o tânără ce este orbită de o pasiune prostească, ce ea o numeşte dragoste, şi merge până în pânzele albe pentru această aşa numită dragoste, până când realizează toate greşelile pe care le-a comis. E un caracter puternic ce calcă în piccioare şi nu priveşte înapoi. Se căsătoreşte de mai multe ori fără să iubească doar pentru a demonstra că ea nu e mai prejos şi pentru a nu rămâne săracă. Scarlett urăşte sărăcia. E egoistă şi lipsită de sentimente uneori, snetimente care să nu fie pentru propria persoană, şi veşnic un copil.
Cartea are o continuare numită Scarlett scrisă de o altă autoare, dar sfatul meu este să rămâne-ţi cu finalul dat de Michell Margaret care lasă loc de interpretări. Şi nu vă spun mai mult pentru că aş strica farmecul cărţii. 
Vă urez lectură plăcută.

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes