duminică, 11 martie 2012

Cărţi #8: Nu plânge sub clar de lună

Am citit luna trecută cartea şi spuneam că o să-i fac o prezentare pentru că a fost destul de ok, merită citită.

Nu plânge sub clar de lună
de Heather Davis

Prezentare generală:

Lumina lunii îţi poate schimba radical viaţa.
Şi totul începe atât de simplu…
Tu. El. Luna.
Te-ai ars!

De acord, poate că în ultima vreme Shelby a făcut câteva greşeli în relaţiile cu băieţii (dar de unde să ştie că Wes „împrumutase” acel Porsche?). Însă mama ei vitregă reacţionează de-a dreptul exagerat când o prinde sărutându-se cu un coleg de liceu.
Urmarea? Toate planurile de vară ale fetei sunt anulate, iar ea se vede nevoită să-şi facă bagajele şi să plece într-o tabără de reeducare.
Adio rochie de bal! Adio bocanci de mers în drumeţii!
Dar Tabăra Semilunii devine un loc interesant când în cale îi apare fermecătorul Austin Bridges al III-lea. Tânărul ascunde însă un teribil secret, pe care i-l dezvăluie noii sale prietene: este vârcolac! Shelby ştie limpede că nu ar trebui să se încurce cu el, dar nu poate întoarce spatele unui tip aflat la greu, mai ales când acesta arată atât de bine!
De aici nu mai este decât un pas până la o poveste de iubire, din care nu lipseşte magia clarului de lună…

Părerea mea:
Cartea spune multe, nu mă refer la povestea de dragoste tipică dintre cei doi adolescenţi sau la comportamentul dintre mama vitregă şi fiica, ci la sentimentele pe care le nutresc majoritatea personajelor din carte, se simt nedreptăţiţi, singuri, sunt diferiţi faţă de ceilalţi şi societatea nu-i acceptă în majoritatea cazurilor, ei Tabăra semilunii are un consilier care mi se pare foarte interesant. Acest domn face tot posibilul ca adolescenţii să vadă lucrurile aşa cum sunt şi să nu le perceapă într-un mod negativ, să vadă partea bună din lucruri. Cred că el a fost cel mai ok din personaje.
Cartea merită citită, iar eu v-o recomandă cu căldură. Pentru cei interesaţi, o puteţi căuta prin supermarket-uri , se găseşte pe 11 lei pentru că a fost apărută cu Bravo şi Bravo GIRL ca ediţie de chioşc.

0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes