luni, 6 august 2012

Campanie de publicare Vestige: Guest Post Deb Hanrahan

Hei! E o dimineaţă splendită de luni şi cum să începem mai bine ziua dacă nu împreună cu Emy, Claudiu şi Deb care ne-au pregătit o surpriză? Recent Deb a realizat un guest post şi l-am preluat şi eu pentru că face parte din campania de publicare. Mai jos puteţi citi ce a spus Deb.


Sunt sigură că mulţi artişti sau scriitori v-ar spune că ei sunt inspiraţi de frumuseţe, de muzică, sau natură. Ei bine, eu nu sunt una dintre ei. În schimb, sunt inspirată de o multitudine de vise oribile, care încep cu o frază “Ce s-ar întampla dacă…?” Fiind copil, tatăl meu mă speria în ultimul hal spunându-mi povestiri despre nenumăratele moduri în care o persoană neatentă putea muri.Una dintre poveştile lui preferate era despre un om făcut felii de către motorul cu elice al une bărci, în timp ce înota în lacul Michigan. Sunt sigură ca el încerca doar sa ma tină in siguranţă. Dar mai târziu, când am devenit un tânar adult, m-am regăsit în câteva situaţii primejdioase, confirmând tot ceea ce mă învăţase tatăl meu. Aşa că acum, sunt puţin sărită de pe fix si sunt sigură că i-am deranjat chiar şi pe proprii mei copii.
De exemplu, când fiul meu avea abia o săptamana, a trebuit să merg la o înmormântare pentru un membru vârstnic al familiei. La pomană, a izbucnit un foc din şemineu în jurul camerei. Nu îmi puteam muta privirea de la el. Îmi tot imaginam cum se declanşează, iar bebeluşul meu zburând în flăcări. Nebunesc... ştiu. Altă dată, de câte ori soţul meu mergea undeva cu copii, îmi tot imaginam cum toţi ar fi murit într-un oribil accident de maşină, corpurile lor neînsufleţite întinse într-un şanţ de lângă drum. Îmi imaginam înmormântarea si apoi doliul meu. Apoi mă imaginam vândându-mi casa, devenind misionară şi mutându-mă în America de Sud. În momentul în care copii şi soţul meu intrau pe uşa, mă găseau plângând de mama focului. Da, a crezut că eram nebună.
Acum copiii mei sunt adolescenţi, şi sunt pe cont propriu, făcându-şi singuri propriile lucruri. Dacă cineva nu îşi face simţită prezenţa în casă, mă duc în locul meu întunecat. Scrisul a devenit o metodă pentru mine prin care îmi exprim visele. Decât să-mi fac griji pentru copiii mei, pot să creez personaje şi să le pun să trecă prin o grămadă de situaţii oribile. Cred că toţi din familia mea sunt mai fericiţi de cand am început să scriu, şi sunt extaziată că pot folosi imaginarul meu pentru a delecta cititorii.

0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes