sâmbătă, 4 august 2012

Campanie de publicare Vestige: Trailer, Interviu şi Primul capitol

Hei! Nu cred că aţi uitat de Campania de publicare Vestige care e în plină desfăşurare la noi! De curând i-am luat lui Deb un interviu şi a fost foarte drăguţă şi mi-a trimis şi mie o copie a căţii ei în format e-book pe care am citit-o pe nerăsuflate, foarte frumoasă cartea! Acum vorbesc în cunoştinţă de cauză când spun că merită. Pentru a vă dovedi, Emy şi Claudiu au muncit foarte mult şi au făcut două trailere minunate, i-au luat lui Deb un interviu şi au tradus primul capitol! Mulţumim foarte mult!

Trailer făcut de Claudiu:

Trailer făcut de Emy:

Primul capitol din Vestige tradus în română!
Jon a văzut lumina în spatele pleoapelor sale închise.Soarele era sus,iar el trebuia să pornească.Dar după o noapte indelungată de tremurat constant,muşchii îl dureau şi i se părea dificil să se mişte.În timpul nopţii ,placa lui de carton îi oferise puţin confort deasupra cimentului rece,iar pătura lui era prea jerpelită ca să-l incălzească.Nopţile tămăduitoare de vară se răceau.Înainte să meargă la culcare seara,trebuiau să găseasca un loc călduros ca sa doarmă.
Jon s-a rasucit şi şi-a dus mâna pe pămantul de langa el.Simţind doar spaţiu liber,tânărul cu aspect îmbătrânit şi-a deschis ochii şi a sărit în picioare.A alunecat din colţul dintre cele două clădiri şi a pornit spre alee.
“Bob...aici băiete...unde ai plecat?”În timp ce işi astepta cainele sa apară,Jon şi-a strâns mâinile.Unde era Bob ?
Pit-bull-ul castaniu fusese cu Jon timp de mulţi ani- chiar din acea noapte de cand Jon l-a găsit întins lângă nişte vagoane de tren cu sânge prelins din partea unde ar fi trebuit să se afle coada lui.Deşi lui Jon nu îi plăceau animalele foarte mult,a dat tot ce a putut ca să îngrijească creatura rănită şi s-o aducă înapoi la viată.De îndată ce Bob era pe picioarele lui,şi-a urmat purtătorul de grijă peste tot.Jon a ajuns să iubească sacul-de-pureci.Făceau o echipă excelentă.
Jon şi-a aplecat capul şi s-a învârtit într-un cerc strîns.Jon nu plecase niciodată înainte de ziua aceea.
“Niciodată,niciodată,niciodată...”
Ceva groaznic trebuia să i se fi întâmplat.
“Groaznic,groaznic,groaznic...”
Trebuia sa-şi găsească câinele.Dar oare vocile i-ar fi permis?
Deja tipau la el ,insistand sa mearga la munca.După spusele lor,nu era timp să mearga să se uite după câine,nu era timp deloc.Jon s-a luptat să le inţeleagă instrucţiunile.
Şi-a trecut degetele prin părul infectat de păduchi şi s-a împotrivit la acel dezastru încurcat.
« Ieşiţi din capul meu !Lacrimile au început să îi inunde ochii lui Jon.”Faceţi linişte ...trebuie să-l găsesc pe Bob întâi.”
A prins doar câteva părţi din cererile lor.Erau gălăgioase şi nepoliticoase,întrerupându-se una pe cealaltă constant.
“Avertizează-i-“
“Este timpul-“
“Sfârşitul-“
Îi strigau nume.Atât de multe nume.
« Salveaza-l pe sotul meu,Jack-«
“Avertizeaz-o pe Jane,soţia mea-“
Ce vroiau aceşti oameni de la el?Ştia că nu se vor opri până când nu făcea cum i se spunea,aşa că şi-a şters ochii şi şi-a recuperat tăbliţa din colţul lui,înaintând pe alee către Drumul LaGrange.Tot timpul arunca o privire în căutarea prietenul său cel mai bun.
Deşi era devreme,străzile erau deja pline cu oameni şi maşini.Zgomotul din trafic se amesteca cu vocile din capul lui Jon,creând un zumzet asurzitor care reverbera in creierul său.Şi-a acoperit una dintre urechi cu mâna liberă şi a continuat să mearga.A trecut de Starbucks si de Palmer’s Place şi apoi a traversat pe lângă vagoanele de tren,îainte să se opreasca în sfârşit într-un colţ în faţa benzinăriei. Vocilor le placea locul lui.Vroiau ca Jon sa predice aici deoarece foarte multi ii puteau auzi mesajul.La urma urmelor,intreg cartierul parea sa mearca prin intersectia asta-navetisti grabiti catre statia de autobuz,parinti ducandu-si tinerii copii la scoala si liceeni calatorind public.v Jon a tinut tablita in fata pieptului in timp ce un barbat ,inconjurat de o lumina alba ,se apropia de el.
“Buna dimineata,Jon.Bob doarme?Ti-ai baut deja cafeaua?”Barbatul i-a dat lui Jon cativa dolari.
“Saluta-l pe Bob din partea mea si sa ai o zi frumoasa !”
“Multumesc.”Jon a incercat sa zambeasca in timp ce a luat banii.
De cand se stia,vazuse o lumina inconjurand fiecare persoana pe care o intalnea,iar culoarea luminii varia de la o persoana la alta.Era amuzant,dar parea ca si Bob ar fi putut sa o vada.Jon nu intelegea intotdeauna de ce vedea aceste lumini. Dar odata ce si-a dat seama,stia ca aceasta abilitate era un dar,poate chiar o binecuvantare.
Jon intotdeauna ii placea pe oamenii cu aura alba,Bob ii placea si el.Acesti oameni erau foarte generosi,ii dadeau bani sau mancare,si intotdeauna il zambeau si il mangaiau pe Bob pe cap.Doar cativa adulti aveau aceasta aura alba,dar in schimb toti copiii o aveau.Bob o avea si el.
Lui Jon nu i se pareau rai nici cei cu aura mai colorata,in culori deschise.Acesti oameni ii aruncau cate o privire lui si lui Bob,dar de cele mai multe ori se uitau cu ochii atintiti catre un punct imaginar in distanta.
Jon si Bob se temeau de oamenii cu aura neagra.Jon nu putea vedea doar aura neagra care ii inconjura pe acesti oameni,el o si simtea.Acesti oameni erau rai,furiosi,pierduti.Unii dintre ei cautau tot felul de metode sa ii faca viata un cosmar.Uneori acestia isi bateau joc de el sau furau de la el.Cateodata il si raneau,aruncand gunoiul pe el,calcand peste el sau lovindu-l.Incerca sa ii evite cat putea e mult.Nici nu putea suporta sa ii priveasca.
In fiecare dimineata un grup de adolescenti,imbracati in geci de piele neagra si blugi taiati treceau prin intersectie.Grupul era format din 3 baieti si 2 fete.Una dintre fete avea parul roz,iar cealalta parul negru.Doi dintre baieti erau inalti si slabi,celalalt era scund si solid.
Unul dintre baietii mai inalti avea un tatuaj cu un sarpe.In zilele calduroase,John putea vedea corpul sarpelui pe tot bratul tanarului pana sub maneca.Capul sarpelui acoperea partea din spate a mainii stangi.Limba bifurcata a sarpelui se intindea de la gura pana la degetul mijlociu al baiatului.Azi,baiatul-sarpe purta o jacheta,deci Jon putea vedea doar capul si limba sarpelui.
O aura neagra inconjura pe toti acesti tineri cu exceptia unui tanar blond fara tatuaje.El avea o aura galben-aurie.Jon nu a vazut niciodata pe cineva cu o astfel de aura inainte,si a crezut ca si acesta este la fel ca toti ceilalti de langa el. De cate ori acei tineri treceau pe langa Jon,Bob maraia la ei,si daca veneau prea aproape,cainele latra puternic.Din cauza aceasta tinerii pastrau distanta.Acum ca Bob lipsea,Jon se temea ca adolescentii acestia ii vor cauza probleme.A dat drumul afisului si a inceput sa mearga intr-un cerc stramt.Vroia sa se intoarca inapoi pe alee si sa isi astepte prietenul « Trebuie sa plec,plec,plec... »
Vocile din capul lui spuneau « Nu !Nu poti sa pleci !Ce mai astepti ?Aproape a expirat timpul !Anunta lumea ! »
Jon si-a strans degetele intr-un pumn si si-a dat unul in cap.Acum toate aceste voci s-au transformat intr-una singura si clara.Jon a ridicat afisul din nou si a repetat cuvintele tare « Fie-ti teama de Dumnezeu si cinsteste-l ,Ora Judecatii a venit ,venereaza-l pentru ca a creat Raiul,Pamantul,marile si izvoarele de apa » « Copii,este ultima data : si asa cum am auzit antichristul va veni,chiar daca acum sunt multi care pretind a fi antichristul ; de data aceasta vom sti cu siguranta ca este eel este sfarsitul »
In timp ce vocea lui Jon rasuna peste agitatia traficului,cativa oameni au inceput sa se opreasca ;altii traversau pe partea cealalta a strazii.Cu toate acestea,a continuat cu predicile pana cand acei adolescenti rai au ajuns.Cand l-au vazut pe Jon,l-au aratat cu degetul si au inceput sa rada.Pe Jon a inceput sa il cuprinda o stare de rau.A incercat sa nu reactioneze in timp ce ei avansau catre locul in care se afla,dar cu fiecare pas,dorinta de a fugi crestea.
« Trebuie sa continuui...Nu mai este timp » spuneau vocile.
Grupul de tineri l-a inconjurat pe Jon.Cel cu tatuajul cu sarpele i-a aruncat afisul din mana. « Ce spune asta ? »
Jon a inchis ochii si a continuat sa recite predica « Fie-ti teama de Dumnezeu si cinsteste-l »
Tipul mai scund cu parul verde a inceput sa rada.
Baiatul-sarpe s-a alaturat lui Jon,si a inceput sa citeasca afisul impreuna cu el. « Timpul este aproape de sfarsit,si imparatia lui Dumnezeu este la mana destinului.Pocaiti-va si credeti in Biblie »
Jon a facut un pas si s-a uitat pe jos.
Baiatul-sarpe si-a dat ochii peste cap si a aruncat afisul in strada. Vocile din capul lui Jon cresteau,erau insuportabile,dar Jon nu mai putea continua.Rautatea din baiatul-sarpe a consumat toata energia din Jon.O greutate ii apasa pe piept,nu putea respira.Se ineca in deznadejdea baiatului-sarpe.Avea nevoie urgenta de ajutor,sau cu siguranta se va sufoca.
Jon s-a uitat la tanarul cu aura galbena in care a gasit o alinare.Baiatul blond nu era la fel de inspaimantator ca baiatul-sarpe sau ca restul din grup.Desigur,parea nervos...nu zambea,dar totusi avea o sclipire de ceva,ceva bun.Ochii lui gri erau plini de speranta.Dar de indata ce baiatul blond a observat ca Jon se holbeaza la el,si-a mutat privirea.
Baiatul-sarpe isi plimba tigarea aprinsa inspre Jon,lovind-ul in piept.
“Deci crezi ca este sfarsitul lumii.De ce nu petreci cu noi?Avem bani. » A bagat mana in buzunar si a scos cateva bacnote. “Este o donatie din partea generosului meu tata,numai ca nu stie despre asta” Baiatul a inceput sa rada.Toti radeau in afara de tipul blond.
Baiatul-sarpe tinea banii in fata lui Jon « Pariez ca ai vrea sa ai atatia bani. » Jon si-a pus mainile intr-un mod defensiv « Imparatia lui Dumnezeu este la mana ... » « Daca iei acesti bani si te duci la benzinarie sa ne cumperi cateva beri sau vodka,o vom imparti cu tine » a spus baiatul-sarpe.
Fata cu parul nergu l-a tras de mana pe baiat si a strigat « Cody,nu mai am tigari » « Ce doreste Amber,aia primeste » Baiatul-sarpe a apucat-o pe fata de la spate. Cel cu parul blond isi mentinea greutatea de pe un picior pe altul.Ochii lui se plimbau de la o persoana la alta.La inceput parea ca avea de gand sa il opreasca pe baiatul-sarpe,dar intr-un final,asta nu s-a intamplat.In schimb, s-a intors cu spatele si a plecat.
« Trebuie sa ajung la scoala »
Fata cu parul roz a fugit dupa el. « Micah !Asteapta-ma...merg cu tine. » “Nu te du,Jess” implora fata cu parul negru.
« Da,Jess,o sa pierzi toata distractia » a spus baiatul mai scund,o parte din parul verde cazandu-i peste ochiul drept.
Fata cu parul roz s-a uitat inapoi si a ridicat din umeri dar continua sa il priveasca pe Micah.
Baiatul-sarpe spuse « Ce fetite.Lasa-i sa plece » S-a intors catre Jon si l-a mangaiat pe spate. « Mai multa bautura pentru noi,nu,prietene ? » I-a luat mana lui Jon si i-a pus banii in palma.Rautatea din atingerea baiatului i-a patruns in suflet.Era plin de ura.Pentru prima data in ani,vocile din capul lui Jon tacusera.Nu mai stia ce sa faca,asa ca s-a dus la benzinarie si a cumparat un bax cu doze de bere,o sticla de vodka si un pachet de tigari.


Interviu luat de Emy!

1. Care era visul tău din copilărie?
Când eram copil, am vrut să fiu multe lucruri atunci când creşteam, dar cele pe care încă le mai ţin minte sunt: soţie, mamă, asistemtă, om de ştiinţă, astronaut, scriitoare şi actriţă.

 2. Ai un loc special de scris sau poţi scrie oriunde?
De obicei scriu într-o cămăruţă din pod. Primadată nu mi-a plăcut. M-am simţit izolată de liume. Dar am realizat repede că este cel mai bun loc pentru mone, fiind linişte şi puţine distracţii. Nu aş fi putut niciodată să sciu într-un loc plin de oameni.

3. Dacă te trezeşti dimineaţă şi aflii că poţi face o vrajă –una singură, totuşi- care ar fi a aceea?
Pentru că nu-mi place să gătesc, aş invoca un bucătar, astfel încât să nu mai trebuiască să stau niciodată lângă un aragaz fierbinte.

4. Cum ai decis să scrii prima ta carte? Ce/Cine te-a determinat să o faci?
Să scriu ficţiune a fost ceva ce mi-a plăcut din totdeauna să fac. În şcoala generală, când ni s-a dat să facem un eseu de câteva pagini, eu l-am făcut de 20. Când am devenit adult în toată firea, am început să scriu mai multe romane de 20 sau 30 de pagini, apoi îmi aruncam munca. Într-un final am ajuns la un punct în viaţa mea când am spus că e acum ori niciodată. Nu ma vrut să mă trezesc într-o dimineaţă de 30 de ani de acum şi să-mi spun: „Mă întreb dacă aş fi putut scrie o carte.” Mi-am terminat primul roman la 45 de ani.

5. Să spunem că ai un bilet de avion spre Ţara Minunilor. Pe cine ţi-ar plăcea să întâlneşti acolo şi care ar fi prima prioritate pentru tine?
Din fericire pentru mine, Ţara mea a Minunilor chiar există şi se numeşte Disney World. Merg cu soţul şi copii acolo în fiecare an. Prioritatea noastră este să vizităm Centrul EPCOT. Ne dăm în Test Trak, iar apoi ne îndreptăm spre Pavilionul Regatului Unit. Singurul lucru care ne-ar putea face excursia mai bună ar fi dacă l-am întâlni şi am vorbi cu Walt Disney. Omul acela a trăit o viaţă minunată.

6. Încearcă să te descrii în 2 cuvinte.
Practică şi minimalistă.

7. Ce sfaturi le poţi da fanilor tăi din România?
Oh, ador să dau sfaturi. Întrebaţi-i pe copii mei. Munceşte din greu, fii blând şi nu lăsa frica să-ţi ghideze deciziile.

0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes