vineri, 10 august 2012

Folosim Diacritice!

Chiar astăzi am descoperit o campanie care mi-a umplut inima de bucurie. Folosim Diacritice este o campanie care susţine folosirea diacriticelor. 
Ştiu că este greu să le utilizăm în mediul online din cauza modalităţii în care ne-am obişnuit să scriem, dar nu trebuie să uităm că suntem români şi noi scriem în română! Alfabetul limbii române 31 de litere, nu doar 26! Nu degeaba sunt 31 de litere! Folosiţi-le! Dacă ne aflăm în mediul virtual nu înseamnă că trebuie să uităm de ele, toate sunt importante. Aşa cum la şcoală ai învăţat să scrii cu ele, aşa şi aici, în mediul virtual, poţi învăţa să le foloseşti. Setează-ţi tastatura pe română un pic azi, apoi un pic mâine şi vei vedea că în maxim două săptămâni te vei învăţa să scrii cu diacritice! Trebuie să facem un efort pentru a promova limba română, dacă noi nu o facem, atunci cine?
Eu m-am obişnuit să scriu cu diacritice din plăcere, pentru că arată mai frumos şi se citeşte mai uşor. Eu susţin această campanie şi le ofer tot sprijinul meu. 

0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes