miercuri, 12 septembrie 2012

Cum să alegi ce să citeşti #3

Din nou n-am ştiut ce să mai citesc, dar de data aceasta n-am mai apelat la random.org ci am cerut câteva păreri. 
Şi după cum se observă au fost mai multe voturi pentru Instrumente Mortale.



Clary Fray, o fată de cincisprezece ani, are darul Vederii... un dar pe care ceilalţi oameni nu-l au. Ea vede vampiri, vârcolaci, zâne, demoni şi alte creaturi care populează Lumea din Umbră.
În Oraşul Oaselor, cartea întâi din seria Instrumente mortale, mama lui Clary, Jocelyn, dispare şi ea însăşi e atacata de un demon – un ravener înspăimântător. Astfel, tânăra ajunge să-i cunoască pe vânătorii de umbre, războinici a căror misiune este să-i apere pe oameni de demoni şi să-i controleze pe vampiri şi vârcolaci.
De asemenea, Clary îl întâlneşte pe Jace, un tânăr fermecător, şi, împreună cu el, încearcă să dezlege nenumaratele taine ale Lumii din Umbra. Cine a răpit-o pe Jocelyn? Unde se află Pocalul Mortal şi ce puteri are acesta? Cine l-a transformat pe Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, în şobolan şi cum poate fi desfăcută vraja? Cum a reuşit Clary să dobândească dintr-odată Vederea? De ce sunt demonii interesaţi de o mundană oarecare?
Nu în ultimul rând, Clary încearcă să-şi înţeleagă propriile sentimente – în ce relaţie se află ea de fapt cu Jace şi Simon?
Un roman urban fantasy pentru tineri de toate vârstele cu, o acţiune plină de suspans, ritm alert, imaginaţie şi originalitate!

3 comentarii:

EEmy ♥ spunea...

Lectura placuta ! >:D< Nici eu nu am citit seria :)

Ştefana Alexandra spunea...

Am terminat deja prima carte;)) E genială! Trebuie neapărat să o citeşti.

Mada spunea...

Congrats de alegere. ^^ Mi se pare amazing seria, printre preferatele mele. Sa citesti si Dispozitive Infernale dupa, sunt geniale ambele serii. Just saying. :)

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes