luni, 4 februarie 2013

Recenzie (26): Onyx (Lux #2) de Jennifer L. Armentrout





Gen: Fantasy, Young Adult
Data Publicării: 14 August 2012
Pagini: 366
Autor: Jennifer L. Armentrout
Publicată de: Entangled Teen
Recenzie: Ştefana Alexandra
Adăugaţi cartea pe: Goodreads

După ce Katy se mută într-un orăşel din Vestul Virginiei şi îl întâlneşte pe insuportabilul Daemon şi pe sora lui Dee, care e l-a polul opus faţă de fratele ei, descoperă că viaţa nu e chiar atât de normală precum pare. Pasionată – sau mai bine zis – obsedată de cărţi, Katy are propria imagine despre o lume interesantă, imagine care se pare că începe să coincidă cu ceea ce trăieşte ea.
Enervată la culme de atitudinea lui Daemon, Katy încearcă să-i dovedească faptul că ea nu simte absolut nimic pentru el. Hmm, bine poate simte ceva: repulsie. În cazul în care Daemon nu era suficient, mai sunt încă doi ca el, Ash şi Andrew, doi dintre tripleţii Thompson, care cu orice ocazie îi arată lui Katy cât de mult o dispreţuiesc.
A doua carte din seria Lux de Jennifer L. Armentrout aduce o nouă piatră care îi poate ajuta sau nu pe Luxen – o specie de extratereştii făcuţi din lumină. După ce în prima carte am aflat despre Obsidian, arma lor, aici aflăm despre Onyx. Titlul romanului păstrează tiparul: piatră a cărei nume începe cu O. Îmi palce foarte tare acet lucru pentru că se vede că nu e un titlu pus la nimereală ci este ales cu minuţiozitate. În plus există un oarecare mister în jurul cărţii datorită titlului. Adică ce ar putea să fie atât de important în legătură cu această piatră ca să fie numele cărţii? Ei, asta va trebui să afalţi citind cartea.
În această carte legătura dintre Katy şi Daemon care s-ar format în prima carte devine mai puternică. Ceea ce nu pot să spun că-mi displace, dar sunt momente în care aş fi vrut practic să-i bat pe amândoi. Daemon şi Kat sunt două dintre cele mai interesante personaje, mai ales atunci când se ceartă. Ceea ce este neaşteptat este apariţia lui Blake, un nou băiat care anunţă multe furtuni în relaţia celor doi. Băiatul acesta răspândeşte foarte multe semne de întrebare.
Un minus faţă de cartea anterioară apare atunci când Kat şi Daemon nu mai au acelaşi umor caracteristic, ceva se pierde pe parcurs. În plus prietenia dintre Dee şi Katy, care era unul din aspectele cu maximă importanţă din carte, începe să se evaporeze, există o ruptură.
Un lucru l-am apreciat totuşi la această carte: acţiunea s-a păstrat, nu au fost întoarceri de 180 de grade în comportamentul personajelor, nu au existat scene plictisitoare şi am putut să o citesc uşor, nu a fost nevoie de niciun impuls din afară.
Nu mi-a plăcut că nu s-a păstrat aceiaşi aură de mister din prima carte. Ştiţi sentimentul acela pe care îl ai când trebuie să citeşti o carte pentru că ai în minte o întrebare la care doar citind poţi afla răspunsul? Ei, în volumul doi nu prea am avut întrebări de pus. Totul era oarecum clar şi în unele momente previzibil, deşi a fost un moment în carte WOW! Am căzut pe spate când am aflat. Adică nici nu bănuiam că aşa ceva ar fi posibil. Am fost puţin dezamăgită pentru că n-aş fi vrut să se întâmple, dar trebuie să recunosc că a dat culoare cărţii.
S-a păstrat pe tot parcursul cărţii acea ameninţare constatntă, nesiguranţa. Nu ştiai niciodată dacă Daemon va mai fi acolo a doua zi, din moment ce aflăm ce s-a întâmplat cu Dawson, fratele lui Daemon, şi iubita acestuia.
Finalul a fost perfect, un motiv în plus să citesc cartea a treia – pe lângă minunatul de Daemon, care deşi enervant, e centrul cărţii pentru mine. A fost plăcut să realizez la final că mai este o şansă pentru ca lucrurile să o ia razna în următorul volum.
Onyx trebuie citit dacă ai citit Obsidian, primul volum al seriei. Sunt răspunsuri pentru multe întrebări din primul volum care apar în catea a doua.

8/10

0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes