sâmbătă, 18 mai 2013

Eurovision 2013


Surprinzător am aflat că România s-a calificat în finală, anul acesta nu m-am uitat, aşa cum nici anul precedent nu am făcut-o, pur şi simplu nu m-a atras. Nu am nimic cu reprezentantul României, ba din contră eu zic că are o voce destul de interesantă. Am zis că e cazul să-mi exprim şi eu părerea cu ce a devenit Eurovision de câţiva ani. 
Când eram eu mică, asta se întâmpla unde între 1999-2005, pentru că atunci am devenit şi eu conştientă că există concursul, era mai diferit sau poate nu realizam eu că e aşa. Dintr-un concurs care era destinat descoperirii unei melodii şi aducerea împreună a ţărilor din Europa, s-a ajuns la ce este astăzi: un show aranjat. Înainte primele trei locuri intrau anul următor direct în finală, ei acum doar ţările puternice intră direct în finală. S-a ajuns să se voteze în funcţie de politică, pun pariu că sunt aranjate voturile. Chiar s-a discutat că este inadmisibil ca o ţară care nu are fonduri suficiente sau care nu este una din marile puteri să câştige Eurovision. De parcă asta ar fi important! Muzica e cea care ar trebui să conteze, nu politica!

Acum Euvision 2013, hm nu ştiu ce să spun, nu cred că avem multe şanse să câştigăm. Am citit un articol cum că există şanse să câştigăm din cauză cu avem acelaşi număr de intrare ca anul trecut şi că în anii precedenţi numărul de intrare cu un an înainte al României a fost cel câştigător următorul, nu cred că are legătură, e posibil să fie coincidenţe sau să se fi exagerat.
Am ascultat melodiile finaliste, sunt câteva melodii superbe! Foarte bune şi parcă văd că iar va câştiga o melodie care nu merită. Anul trecut surprinzător a fost o melodie bună, chiar foarte bună, dar cine ştie la ce să ne aşteptăm anul acesta.
Spre exemplu mie îmi plac următoarele melodii: 
Bine şi îmi place şi melodia noastră, e chiar ok. Ţările finaliste sunt: România, Ungaria, Azerdbaidjan, Georgia, Norvegia, Islanda, Armenia, Finlanda, Malta, Grecia, Moldova, Lituania, Irlanda, Estonia, Belarus, Danemarca, Rusia, Belgia, Ucraina şi Olanda.
Ce mi-a plăcut foarte, foarte tare au fost fluturii de prezentare a fiecărei ţări şi faptul că logoul de anul acesta e un fluture! Da! E aşa de drăguţ!
Apropo, am văzut că România are câţiva susţinători. 
Voi ce ziceţi avem şanse să câştigăm?
(Melodia cu care participăm noi)

0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes