duminică, 5 mai 2013

O pauză e mereu bine venită


De mult nu m-am mai oprit să fac un simplu post. Săptămâna aceasta de vacanţă, ei nici măcar nu a fost chiar o săptămână, mi s-a părut cam scurtă, deşi am făcut câteva lucruri, nu foarte multe.
Spre exemplu m-am apucat să fac origami din nou. După ultima mea piesă, un pinguin adorabil, da îl laud pentru că mi se pare adorabil, chiar dacă nu ar fi fost făcut de mine tot adorabil era. Acum lucrez la un păun pentru care îmi trebuie 1200 de piese din care am făcut cam jumătate şi mai am de lucrat, dar abia aştept să-l pot asambla! O să fie genial!
Am reuşit să mai ies din casă, am fost la grătar cu câţiva prieteni şi la Întâlnirea Diecezană a Tinerilor. A fost ok, deşi vremea nu prea a ţinut cu noi la întâlnire, a început să bată vântul rău de tot şi a trebuit să plecăm. În rest am fost reprezentatul parohiei şi acum am un tricou cu logo-ul întâlnirii. Am văzut că au făcut logo-ul din piese de origami aşa cum am făcut pentru INTC 2012, păcat că au folosit un verde cam deschis în loc de galben, totuşi.
De citit am citit volumele şapte, opt, nouă şi sunt pe la jumătatea volumului zece din Vampirii Sudului. Chiar vreau să termin seria, deşi mai sunt încă trei volume pe lângă cele zece apărute cu bravo. Nu sunt cărţile mele, eu doar le-am împrumutat. 
Pe lângă am învăţat Happy Birthday la pian şi încerc să învăţ Clair de lune varianta uşoară, pentru că cea originală e super complicată pentru mine acum. Şi ştiu mare parte din Lacul Lebedelor fără să mă folosesc de partitură, aşa că am evoluat şi la pian. Mai trebuie să văd ce fac cu chitara, trebuie să învăţ câteva tabulaturi, câteva bătăi.
Aşa că în vacanţa aceasat am reuşit să fac ceea ce îmi place. 
Şi pentru că mulţi dintre voi sărbătoriţi acum paştele, eu vă urez Paşte fericit şi Hristos a înviat!

2 comentarii:

dreambookslovers spunea...

Deeeeeeeeci esti catolica?:>:>:))Eu sunt.Si e asa ciudat ca anul asta sarbatorile au fost desparitte atat de mult:o3
Penguenul ala E atat deeeeeee Adorabilicos:o3!

Ştefana Alexandra spunea...

Ştiu, a fost mult, adică noi sărbătorim înălţarea când ei abia au învierea ;))oricum mie îmi convine, mai mult liber :))

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes