luni, 22 iulie 2013

Veşti din lumea serialelor #10: The Vampire Diaries Season 5 Spoilers



Dacă nu vreţi nici cel mai mic spoiler legat de ce vă aşteaptă în următorul sezon, aş spune să nu citiţi ce mai scriu de aici.

Soo... Se pare că fanii Delena vor suferi puţin, eu printre ei. Elena va merge la facultate începând cu sezonul 5, iar cele două personaje vor fi despărţite puţin, Nina a spus în intervi că ei vor încerca să facă să funcţioneze o relaţie de la distanţp. Totuşi eu mă întreb: De ce nu pleacă Damon cu ea? Uneori scenografii complică aşa mult situaţiile aşa simple şi se învârt în jurul cozii.

Din ce s-a putut înţelege din tot ce a spus Paul, Stefan nu se întoarce imediat de e fundul lacului...

Katherine devine un fel de personaj principal, nu ştiu încă dacă Nina va avea rol de antagonistă cu acest personaj. Se prea poate ca personajul să aibă mare nevoie de restul totuşi, cel puţin aşa s-a spus în timpul interviului. Aşa că fanii Katherine, se pare că ea revine şi va fi cam ca în sezonul 2, unde trebuie să recunoaştem că a apărut cam în fiecare episod. Plus aflăm că e posibil să fie ceva între Damon şi ea, huh asta chiar nu sună bine.

Mai jos puteţi vedea interviul complet.

Şi continuăm cu câteva spoilere...
După cum spuneam cu câteva rânduri mai sus Elena şi prietenii ei merg la colegiu şi era evident că acolo vor avea colegi noi, nu? Aşa că faceţi cunoştinţă cu noul membru al castului Kendrick Sampson care îl va interpreta pe Jesse, un tip super hot care urăşte vampirii, aşa că e clar că ştie despre ei, tipul care o va face pe Caroline să uite despre Klaus şi Tyler (vă amintiţi că am spus că Tyler nu va mai fi un personaj atât de frecvent în serial, nu?). Mai departe facem cunoştină cu Nadia, interpretată de Olga Fonda, care se pare că nu va fi chiar un personaj bun... ea va face orice pentru a-şi atinge ţelurile. Şii Nadia se întâlneşte cu Matt şi Rebekah la Praga, chiar înainte de-i oferi lui Stefan câte informaţii despre Klaus şi familia acestuia. (Ok, mi se pare doar mie sau aceste noi personaje vor şti mult prea multe despre locuitorii din Mystic Falls.
Şi ce ar fi facultatea fără profesori care să-ţi facă viaţa dificilă, nu? Un profesor misterios, cu o agendă destul de asemănătoare cu cea a profesorului Shane îşi va face intrarea în noul sezon. Oricum Caroline şi Elena au experienţă cu astfel de profsori după ce au trecut în ultimele sezoane cu Alaric şi Shane.

Probabil toţi v-aţi întrebat ce se v-a întâmplat cu Bonnie şi Jeremy acum că ea e moartă şi el nu mai e un personaj atât de important al serialului. Katerina Graham nu a putut oferi prea multe spoilere legate de ce se va întâmpla mai departe cu acest cuplu, dar am primit câteva mici informaţi. Chiar dacă Bonnie e moartă, ea tot va apărea în serial ca fantomă, se spune că ea chiar va avea ceva experienţe neaşteptate prin care nu a mai trecut. În plus Jeremy are o nouă admiratoare, pe Megan, o studentă a liceului din Mystic Falls în anii '50.

Se pare că familia Salvatore are mai multe secrete decât s-ar crede. Câteva din ele vor fi dezvăluite în următorul sezon, plus că un nou doctor apare în oraş, iar Damon va avea ceva conflicte cu acest doctor pe care se prea poate să-l cunoască din trecut sau să aibă legături cu familia Salvator.

Şii cam aşa arată o mică parte din sezonul 5, huh cam multe informaţii de digerat. Voi mai ştiţi ceva nou despre serial?

4 comentarii:

Krisz spunea...

din pacate nu pot sa citesc spoilerele, pentru ca nu am vazut inca nici sezonul patru, trebuie sa il recuperez.

Ştefana Alexandra spunea...

O să te dezamăgească puţin sezonul ăsta, dar sper că 5 o săfie mai bun, din ce am observat aşa a fost, cele pare slăbuţe, cele impare uau.

Gabriela Marinescu spunea...

Tocmai am terminat de văzut sezonul 5 şi pot spune că am plâns la sfârşitul ultimului episod..Dacă aici sunt numai spoilere,pot spune că Damon şi Bonnie au murit de-a binelea.. :'(

Anonim spunea...

Actorul Paul Wesley are o veste proastă pentru fanii săi: el nu va mai apărea în serialul The Vampire Diaries, nici măcar în episodul final al sezonului 5. Se pare că acțiunea sezonului 6 se va desfășura în lipsa unui personaj principal – Stefan.

În episodul 21, Stefan este ucis de Tyler în momentul în care hibridul era posedat de un călător, Julian. Paul a confirmat plecarea din echipa serialului printr-un mesaj postat pe Twitter, însă actorul nu a uitat să își ceară scuze fanilor pentru absența sa din The Vampire Diaries.


Este adevarat ???

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes