vineri, 9 august 2013

Recenzie (48): Adevăr sau Provocare (Jocul Minciunii #2) de Sara Shepard


Gen: Young Adult, Mystery, Thriller
Data Publicării: 3 August 2011
Pagini: 309
Autor: Sara Shepard
Publicată de: Leda
Recenzie: Ştefana Alexandra


Lucrurile ies uneori atât de prost. (Menajera de sticlă)
De multe ori ne întrebăm unde am greşit. De ce? Apare mereu în mintea noastră şi nu-i găsim un răspuns. Ne găsim în situaţii dificile, înfruntăm adevăruri ucigătoare, dar nu ne apropiem mai niciodată de adevăratul răspuns, ba din contră, pare că ne îndepărtăm.
După ce în primul volum aflăm că Sutton este moartă şi Emma este forţată să-i ia locul de către asasinul surorii sale, al doilea volum din seria Jocul Minciunii, Adevăr sau Provocare, continuă povestea gemenelor. După ce Emma a reuşit să elimine câţiva posibili supecţi – din miile de persoane care ar fi putut-o omorî pe Sutton – ea se găseşte într-un impas: cine ar fi putut comite crima? Deja principalii suspecţi nu mai par la fel de vinovaţi, mai toţi au un alibi pentru seara de 31 august, seara în care Sutton a încetat să mai fie un ghimpe în coastă pentru... cineva, dar cine?
Ucigaşul încă mă pândea – zâmbind, observând, ascunzându-se, aşteptând.
Diferenţa dintre primul şi al doilea volum este destul de vizibilă. Dacă în prima carte autoarea era mai interesată să contureze povestea lui Sutton şi a Emmei, în al doilea volum cercetarea este pe primul loc, munca de detectiv pe care Emma devine brusc centrul acţiunii. În acet volum vedem cum Emma trebuie să se confrunte cu mulţi suspecţi, fiecare având propriul motiv să o vadă pe Sutton moartă: o farsă, invidie, pasiune. Din nefericire de multe ori se găseşte în imposibilitatea de a afla ceva.
Singurul lucru care îi rămânea de făcut erau temele pentru acasă. Probabil Sutton se învârtea în mormânt.
Au fost şi multe momente amuzante în carte. Pot să spun că mi-a captivat mai mult atenţia aceast volum şi m-a făcut mai dornică să citesc ce se întâmplă mai departe.
O altă schimbare care are loc în volumul doi e modul în care sunt văzute lucrurile. Jocul Minciunii o avea pe Sutton ca narator, mereu interesată şi mereu acolo, dar Adevăr şi provocare pare că aduce o Sutton mai detaşată, oare îşi pierde din putere legătura dintre cele două fete? Există multe momente în care naratorul e unul tipic pentru persoana a treia, un narator omniescent, ceea ce nu e cazul în prima carte unde Sutton nu ştie mai mult ca Emma în majoritatea timpului, adică mai are câteva amintiri care te fac să fii frustrat pentru că Emma nu le ştie mereu şi chiar ar putea să o ajute ca să descifreze misterul. Bineînţeles că Sutton nu dispare cu totul, ea este toşi narator şi neîncântă cu remărcile ei acre şi uneori o găsim la polul opus: plină de afecţiune şi tânjind după ceea ce a pierdut.
Multe din personaje nu sunt ceea ce par...
Poţi zâmbi şi iar zâmbi, şi totuşi să fii mişel. (Hamlet)
Am văzut că şi cele mai dulci şi inofensive persoane pot fi rele. Eu am o bănuială despre criminal şi nu e nimeni din cei pe care i-a suspectat Emma, cel puţin nu încă, deşi Emma e foarte inocentă şi nu cred că o să se gândească la ceea ce mă gândesc eu. În general cel care dă cel mai puţin e bănuit e vinovat, dar poate mă înşel.
Finalul chiar îţi dă un motiv să vrei să continui să citeşti. Cartea se termină ca în pom, nu pot să mint în legătură cu asta, dar tocmai asta o afce mai interesantă, suspansul de la final.


8/10

0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes