sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Prima impresie: White Collar


În acest moment nu este chiar prima impresie, am văzut deja patru sezoane şi sunt la sezonul cinci, dar părerea mea despre acest serial nu s-a schimbat foarte tare faţă de cum era la început.
White Collar îl are ca personaj principal pe Neal Caffrey, un fost deţinut care îşi petrece majoritatea timpului ajutându-i pe cei de la FBI, iar restul timpului păcălindu-i. După ce şi-a petrecut mult timp la închisoare este eliberat pentru a lucra cu cei de la FBI, evident el nu a vrut să-i ajute din marea lui dragoste pentru dreptate, ci pentru a reuşi să-şi desfăşoare propria investigaţie. Iubita lui Kate l-a părăsit când el încă mai era în închisoare aşa că Neal evadează pentru a o găsi şi a-i cere o explicaţie, dar ea de mult plecată. Astfel ajunge să lucreze alături de Peter, agentul care l-a adus în faţa justiţiei.
Serialul în urmăreşte pe Neal rezolvând cazuri datorită abilităţilor sale de tâlhar şi priceperii lui în domeniul artei. Alături de Peter şi echipa sa, el reuşeşte să rezolve majoritatea cazurilor. 
White Collar e clar un serial poliţist, dar are un plot foarte interesat pe lângă cazurile de zi cu zi pe care le rezolvă Neal şi Peter. Fiecare nou sezon aduce o nouă poveste, o nou infracţiune care trebuie rezolvată. Neal este foarte şarmant, bărbatul care cucereşte pe toată lumea cu un zămbet şi un gest drăguţ. De-a lungul serialului are mai multe prietene şi eu zic că nu e din cauza lipsei de ataşament. Neal pune foarte mult într-o relaţie cu o persoană, fie ea doar prieten. Pe de cealaltă parte este Peter care nu e un tip care se ataşează uşor, totuşi între el şi Neal se formează un fel de legătură. Îmi plac foarte mult aceste două personaje, deşi sunt diferite, totuşi au ceva în comun.
Serialul aduce foarte mult cu The Mentalist, deşi situaţia dintre Neal şi Patrick este total diferită, unul e un infractor, iar celălalt e un tată îndurerat. Totuşi modul în care acţionează seamănă destul de mult. Aşa că cei care vă uitaţi la The Mentalist, sunt sigură că o să vă placă şi White Collar. Alte seriale în genul acesta mai sunt Person of Interest, Castle, Beauty and the Beast.



0 comentarii:

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes